duminică, 22 decembrie 2013

Lupul cel rău.

Citind povestea "Cei trei purceluşi", în mintea mea, în timp ce înşiram cuvintele pentru odorul gata să adoarmă, mi-au trecut prin minte, ca de obicei, gânduri, gânduri care nu îmi dădeau pace. Mă străduiam să pătrund înţelesul poveştii, să privesc dincolo de povestea în sine, oare ce vrea să transmită? Care e morala? Că tinereţea te împinge la alegeri greşite? Că dintre cei trei fraţi purceluşi, cel mare o fi mai deştept decât ceilalţi, doar pentru că e mai mare şi şi-a făcut casa din piatră? Dar ce are o casă de lemn, doar şi casele din lemn sunt bune. De ce ar dărâma cu suflul lui, lupul, casa de lemn? Oare gândesc eu prea mult pe marginea unei povestioare pentru copii?
Dar asta nu e nimic! Noi trebuie să îi îvăţăm pe copiii noştri să fie empatici, să-i facem să fie buni. A fi rău nu înseamnă că te descurci mai bine în viaţă. Atunci, lupul? Nimeni nu se gândeşte la lup! Lupul e rău, vrea să îi mănânce pe purceluşi doar pentru că e lup. Mie mi s-a făcut milă de lup. E slab, îi e foame şi nu poate gândi logic cu stomacul gol. Dar dacă primul purceluş i-ar fi oferit o farfurie cu mâncare şi aşa ei ar fi devenit prieteni şi povestea ar fi fost alta? Un lup cu stoacul plin nu vrea să mânănce purceluşi şi nici să le distrugă casele. Unde e empatia în povestea asta? Oare numai eu nu o înţeleg?

5 comentarii:

CARMEN spunea...

Sarbatori fericite cu sanatate si bucurii, cu masa înconjurata de cei dragi si încarcata cu bunatati! Craciun fericit! La multi ani!

Jo's spunea...

Multumesc de urare, Carmen! Si tie iti doresc numai bucurii si Sarbatori pline de lumina!

CARMEN spunea...

Draga Jo, sa petreci ca-n basme în noaptea de revelion, sa pasesti cu încredere si bucurie în noul an! Fie ca Anul Nou 2014 sa fie si mai bun si mai bogat în realizari! Sanatate si LAMULTI ANI!

Strumful spunea...

Sunt multe povesti pe care eu evit sa le citesc, Capra cu trei iezi, Scufita Rosie.....imi par traumatizante, sincer.
Sa ai un an frumos!

Jo's spunea...

Ce bine că nu sunt singura care gândeşte aşa:) Să ai şi tu, Ştrumfule, un nou an minunat!

Trimiteți un comentariu